Citiți cu atenție înainte de înscriere și înainte de check-in.
Fără acceptul organizatorilor este interzis accesul.
1.1 Regulamentul se aplică tuturor persoanelor prezente la eveniment: jucători, staff, crew, fotografi, vizitatori şi colaboratori.
1.2 Organizatorii au autoritate deplină pentru decizii privind siguranţa, accesul, disciplina şi sancţiunile. Deciziile lor sunt executorii pe toată durata evenimentului.
1.3 Participarea este permisă exclusiv persoanelor acceptate în prealabil de către organizatori; persoanele respinse nu vor avea acces.
1.4 Nu se admit minori. Accesul la eveniment este permis numai persoanelor care au împlinit 18 ani până la data evenimentului.
1.5 Prin prezentare la check-in participantul confirmă că a citit, înţeles şi acceptat integral acest regulament.
1.6 În cazul în care se observă prezența civililor în zonele de conflict, jocul trebuie oprit anunțând tare “STOP JOC! CIVIL PE TEREN!” și se va contacta imediat un organizator/arbitru pentru remedierea situației.
1.7 Este strict interzisă folosirea replicilor de airsoft atât pe animalele sălbatice cât și pe cele domestice.
1.8 Reclama/promovările vizibile de orice natură pe perioada desfășurării evenimentului se acceptă numai cu acordul prealabil al organizatorilor.
2. Acces, check-in şi timpi de intrare
2.1 Accesul în zona de desfășurare a evenimentului se acordă numai după finalizarea check-in-ului: verificare act de identitate, cronograf, primire număr unic de identificare.
2.2 Fiecare participant are obligația de a prezenta în original toate tipizatele, printate și semnate olograf (declarația pe propria răspundere participant, declarație pe propria răspundere autovehicul, declarație pe propria răspundere replici airsoft) .
2.3 Fiecare participant poartă vizibil numărul unic de identificare primit pe întreaga durată a prezenţei pe zona de desfășurare a evenimentului; lipsa identificatorului implică statut off-game până la identificarea participantului și remedierea situației.
2.4 Orice modificare a listei de participanţi sau transfer de locuri este permisă doar cu aprobarea scrisă a organizatorilor; tranzacţiile informale nu sunt valabile.
2.5 Programul de check-in și ferestrele de acces vor fi comunicate public; sosirile în afara intervalelor stabilite pot fi refuzate.
3. Echipament obligatoriu şi recomandări
3.1 Protecţia oculară certificată este OBLIGATORIE pe întreg perimetrul de joc, cu excepția zonelor sigure (safe zones) precum zonele de camping și mâncare; ochelarii de vedere sau de soare nu sunt acceptaţi fără o protecție adecvată.
3.2 Cârpa mortului pe timp de zi şi lumina roşie pe timp de noapte trebuie obligatoriu purtate de către toți jucătorii ce au fost nimeriți (aplicabil și la friendly-fire)
3.3 Încălţămintea de teren adecvată este obligatorie. Mănuşi, genunchiere şi protecţie facială (mască) sunt recomandate; în zone CQB anumite protecţii pot fi impuse ca obligatorii.
3.4 Fiecare jucător este responsabil pentru echipamentul personal, rezervele de baterii, hidratare şi trusa medicală personală.
4. Cronograf, replici şi reguli de performanţă
4.1 Toate replicile vor fi verificate la cronograf în timpul check-in-ului; replicile neconforme vor fi interzise!
4.2 Limitele FPS şi distanţele minime de angajament vor fi stabilite şi comunicate la check-in; respectarea lor este obligatorie şi va fi verificată periodic de către organizatori și arbitrii.
4.3 În safe-zone replicile trebuie să fie descărcate, cu magazia scoasă; prezentarea unei replici încărcate în safe-zone se sancţionează.
4.4 Blind-firing, tragerea în mulţime sau orice acţiune periculoasă cu replici atrag măsuri disciplinare imediate.
4.5 Limite putere replici și MED (Distanța Minimă de Angajare)
| Categoria | Viteza maximă (ft/s) | Viteza echivalentă (m/s) | Putere (J) | Distanță minima (m) | Unde se poate folosi |
| A | 344 ft/s | 104,9 m/s | 1,1 J | 1m | Interior (semi) / Exterior (semi + auto) |
| B | 415 ft/s | 126,5 m/s | 1,6 J | 7m | Exterior (interior interzis) |
| C | 487 ft/s | 148,3 m/s | 2,2 J | 15m | Exterior (interior interzis) |
| D | 596 ft/s | 181,7 m/s | 3,3 J | 25m | Exterior (interior interzis) |
5. Procedura „HIT”, eliminări şi fair-play
5.1 Procedura „HIT” este clară şi obligatorie: participantul lovit anunţă „HIT!” / “MORT!”, foloseşte cârpa mortului pe timp de zi / lumina roșie pe timpul nopții şi așteaptă sosirea unui medic (membru participant la scenariu) pentru a primi viață sau se retrage imediat spre respawn; purtarea ochelarilor rămâne obligatorie pe tot parcursul retragerii.
5.2 Auto-declararea loviturilor este obligatorie; tentativa de ascundere a loviturii (cheating) se sancţionează progresiv, până la ban permanent.
5.3 Dispute privind nemuritori/nimeritori/neînțelegeri de orice natură în perimetrul de joc sau alte zone desemnate pentru acest eveniment se rezolvă prin prezența organizatorilor sau a arbitrilor; decizia acestora este executorie și definitivă.
5.4 Este interzisă angajarea tragerilor printre obstacole înspre inamici.
6. Organizatori, arbitrii şi aplicare reguli
6.1 Organizatorii și arbitrii poartă identificatori vizibili şi pot opri jocul, cere verificări şi aplica sancţiuni imediate.
6.2 Arbitrii au dreptul de a aplica sancţiuni fără aprobarea organizatorilor.
6.3 Refuzul de a executa instrucţiunile organizatorilor/arbitrilor atrage sancţiuni severe asupra participantului în cauză, cât și a echipei sau clubului din care face parte (după caz).
7. Sănătate, medical şi urgenţe
7.1 La check-in se comunică poziţia Punctului de Prim Ajutor, rutele de acces pentru ambulanţă şi persoanele de contact în caz de urgenţă.
7.2 Personal medical va fi prezent conform planului organizatoric; în caz de urgenţă doar organizatorii apelează 112.
7.3 Orice accident, fractură, sângerare sau incident medical trebuie raportat imediat organizatorilor/arbitrilor şi consemnat în formularul oficial de incident.
7.4 Participantul care prezintă un risc pentru sine sau pentru alţii poate fi scos din joc sau evacuat fără rambursare.
8. Politica privind alcoolul, drogurile, starea fizică și deținerea armelor letale
8.1 Este strict interzisă deținerea și folosirea armelor letale de orice natură pe toată suprafața terenului de joc; În conformitate cu articolul 372, portul fără drept al unui cuțit (ori armă albă), chiar și unul aparent banal, este o infracțiune și se va pedepsi conform legii.
8.2 Consumul de alcool sau de substanţe interzise este strict interzis înainte şi pe toată durata evenimentului; depistarea sau nerespectarea dispozițiilor date de către organizatori atrage eliminarea definitivă a membrului participant în cauză şi ban permanent.
8.3 Organizatorii/arbitrii pot solicita evaluări medicale sau pot cere evacuarea temporară a oricărui participant a cărui stare de sănătate ridică semne de îngrijorare.
8.4 Comportamentul agresiv, abuzul verbal sau fizic vor atrage sancţiuni imediate şi pot genera sesizări către autorităţi din partea organizatorilor.
9. Operaţiuni nocturne şi deplasări pe teren
9.1 Pe toată durata jocului deplasarea individuală este interzisă; deplasările se vor efectua numai în număr de minim 2 participanți atât pe terenul de joc cât si în zonele sigure (zone camping, zone mancare).
9.2 Lumina roșie, cârpa mortului şi echipamentul de noapte obligatoriu vor fi folosite conform instrucţiunilor.
9.3 Zonele periculoase pot fi închise temporar pe timp de noapte; indicaţiile organizatorilor/arbitrilor privind traseele sunt obligatorii; acestea vor fi comunicate de organizatori către coordonatorii fiecărei facțiuni (generali, comandanți, căpitani).
9.4 Tranzitarea satelor: este permisă atât pe jos, cât și cu autovehiculele înregistrate în joc, dar este strict interzisă utilizarea replicilor în această perioadă. Orice abatere poate atrage sancțiuni imediate.
10. Marcaje de teren şi regulile zonelor off-game
10.1 Respectaţi marcajele conform structurii indicată pe hartă.
10.2 Schimbarea sau îndepărtarea elementelor de decor/props fără aprobare este interzisă şi se sancţionează conform dispozițiilor date de către organizatori.
10.3 Orice structură temporară are capacitate afișată; depăşirea capacităţii este interzisă.
10.4 Orice incident survenit în zonele de campare înainte de START JOC sunt direct în responsabilitatea fiecărui participant.
10.4.1 În cazul în care survine vreun incident de orice natură, acesta trebuie raportat imediat către organizatori.
11. Interacțiunea cu localnicii
11.1 Pe durata întregului eveniment, jucătorii au obligația de a manifesta respect, politețe și o conduită civilizată față de orice persoană din afara jocului, inclusiv localnici, vizitatori sau alte persoane aflate în proximitatea terenului de joc.
11.2 Este strict interzisă folosirea replicilor de airsoft, a echipamentului sau a oricărui alt obiect într-o manieră care ar putea intimida sau pune în pericol localnicii ori persoanele neimplicate în joc.
11.3. Comunicarea cu localnicii trebuie realizată calm și respectuos, iar în cazul unor neînțelegeri sau incidente, acestea vor fi raportate imediat unui arbitru sau organizator.
11.4. Nerespectarea acestei reguli atrage sancțiuni imediate din partea arbitrilor sau organizatorilor, sancțiuni ce pot merge de la eliminarea temporară din joc până la excluderea definitivă din eveniment, fără rambursarea taxei de participare.
11.5. Această regulă este considerată obligație generală și internă a evenimentului, iar autoritatea arbitrilor și a organizatorilor este finală și nu poate fi contestată.
12. Efecte speciale, fum şi pirotehnie
12.1 Toate efectele pirotehnice sau de fum se efectuează numai cu aprobarea şi operarea exclusivă de către organizatori.
12.2 Grenadele comerciale airsoft pot fi permise doar cu aprobare scrisă; utilizarea lor poate modifica regulile responsabile pentru respawn şi distanţele de siguranţă.
12.3 Orice efect care pune în pericol sănătatea sau mediul este interzis.
13. Baterii, HPA, CO₂ şi zone de încărcare
13.1 Încărcarea bateriilor se face exclusiv în zonele dedicate; bateriile nesupravegheate nu sunt permise.
13.2 Reumplerea recipientelor HPA/CO₂ se realizează doar în spaţii desemnate şi de către persoane autorizate.
13.3 În caz de incident implicând baterii sau gaze, urmaţi instrucţiunile staff-ului.
13.4 Recipientele HPA vor fi sigilate de către echipa organizatorică în momentul check-in-ului. În cazul în care este nevoie de reumplerea recipientului, se va rupe sigiliul doar în prezența unui arbitru/organizator, urmând resigilarea după finalizarea procedurii.
14. Vehicule, drone şi echipamente speciale
14.1 Folosirea vehiculelor în joc necesită aprobarea prealabilă a organizatorilor şi respectarea condiţiilor impuse.
14.2 Dronele sunt interzise fără autorizarea organizatorică şi respectarea legislaţiei aeriene în vigoare.
14.3 Proprietarii de vehicule sau echipamente speciale răspund pentru daune şi pentru asigurarea autorizărilor necesare (conform declarației pe propria raspundere autovehicul semnată de către participant).
15. Comunicaţii, limbaj şi etică în joc
15.1 Comunicaţiile radio trebuie concise şi eficiente; folosiţi limbaj adecvat (română/engleză).
15.2 Insultele, hărţuirea şi comportamentul neadecvat sunt interzise şi sancţionate.
15.3 Disputele interne se raportează arbitrilor; încercările de rezolvare individuală agresivă vor duce la sancţiuni.
16. Reguli privind zgomotul și comportamentul în zona de campare
16.1. Zona de campare este destinată odihnei și recuperării participanților. Toți jucătorii au obligația de a respecta liniștea și confortul celorlalți.
16.2. În intervalul orar 22:00 – 07:00 este interzisă producerea de zgomote puternice, muzică la volum ridicat, strigăte sau orice alt comportament care poate deranja participanții aflați la odihnă.
16.3. Excepție de la regula de liniște poate fi făcută doar în cazul unor activități organizate oficial de către organizatori, cu anunț prealabil.
16.4. Este interzisă folosirea sistemelor de sonorizare, generatoarelor sau altor echipamente zgomotoase în intervalul de odihnă.
16.5. Nerespectarea acestor reguli atrage sancțiuni aplicate de arbitri sau organizatori, ce pot merge de la avertisment până la excluderea definitivă din eveniment.
17. Protecţia mediului şi BB-uri
17.1 Organizatorii pot impune utilizarea exclusivă a BB-urilor biodegradabile; respectarea este obligatorie.
17.2 Lăsarea gunoaielor în natură este strict interzisă; fiecare participant foloseşte punctele de colectare puse la dispoziţie.
17.3 Încălcările reglementărilor de mediu pot atrage sancţiuni şi obligaţii de remediere.
17.4 Este strict interzisă deversarea deșeurilor (uleiuri, substanțe chimice, etc.) pe suprafața terenului de joc, inclusiv zonele de camping.
18. Raportare incidente şi procedură disciplinară
18.1 Toate incidentele, inclusiv near-miss, se raportează arbitrilor şi se consemnează în formularul de incident.
18.2 Sancţiunile sunt progresive: avertisment verbal, time-out, excludere temporară din joc, ban permanent.
18.3 Infracţiunile grave pot conduce la eliminarea permanentă a participantului fără rambursare şi la sesizarea autorităţilor competente.
19. Media, fotografi şi off-game visitors
19.1 Accesul media sau al vizitatorilor off-game se acordă doar cu aprobarea organizatorilor; aceştia poartă identificator vizibil şi sunt însoţiţi în zona de joc.
19.2 Orice material foto/video poate fi folosit de organizatori conform consimţământului semnat la check-in.
19.3 Tragerea înspre personalul media/fotografi/videografi este strict interzisă.
20. Regulament, actualizări şi obligaţii administrative
20.1 Luarea la cunoștință a regulamentului este obligatorie.
20.2 Limitele J (Joules), proceduri speciale de misiune şi modificările regulamentare vor fi comunicate oficial la briefing sau prin canalele anunţate la check-in.
20.3 Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica regulamentul şi de a lua decizii operative în scopul siguranţei şi bunei desfăşurări a jocului.
21. Acceptare şi efecte finale
21.1 Prin semnarea declarației de luare la cunoștință şi prin prezenţă la eveniment, participantul confirmă că a citit, înţeles şi acceptat regulile şi deciziile organizatorilor.
21.2 Toate documentele necesare participării la eveniment trebuiesc aduse, completate și semnate în original de către toți participanții. Acestea se depune către echipa organizatorică în momentul check-in-ului.
21.3 Organizatorii pot refuza accesul, modifica sau suspenda participarea fără rambursare la discreţia lor pentru motive de siguranţă sau disciplină.
